Biserica de lemn din Rozavlea

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Rozavlea, comuna Rozavlea, județul Maramureș, foto: noiembrie 2009.
Portalul naosului și ușile împărătești - Biserica de lemn din Rozavlea, județul Maramureș, 2008
Iconostasul bisericii de lemn din Rozavlea, zugrav Ioan Plohod din Dragomirești, începutul secolului XIX.
Iisus cu Samarineanca la fântână
Lupta Sfântului Nestor cu Lie păgânul în costum de husar

Biserica de lemn din Rozavlea, comuna Rozavlea, județul Maramureș, datează din anul 1717[1]. Vechi lăcaș de cult greco-catolic (vezi, Șematism Maramureș 1936, retipărit in 2011, sursa: Episcopia Greco-Catolică de Maramureș), cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”., biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul MM-II-a-A-04621.

Istoric și trăsături

Comuna Rozavlea este una dintre vechile așezări din Maramureșul istoric, locuită de „dacii liberi” și de urmașii lor români din cele mai vechi timpuri. În vremea cnezatelor și voievodatelor, Rozavlea a făcut parte din cnezatul de vale al Bogdăneștilor, fiind menționată printre satele stăpânite de Iuga, fratele lui Bogdan, înainte de anul 1353, an în care se dă fiilor lui Iuga, Ștefan și Ioan. După anul 1424, așezarea devine centrul domeniilor urmașilor lui Iuga „possessio Rozalya”. Biserica datează din anul 1717 și, după tradiție, a fost adusă dintr-o altă localitate maramureșeană și ridicată pe locul vechii biserici din lemn distrusă de tătari. Tot prin tradiție, Rozavlea fiind domeniu voievodal, a avut și o mănăstire, până astăzi existând în partea de jos a localității locuri denumite ca „șesul mănăstirii” și „dealul călugărului”. Biserica este construită din lemn de brad, de către meșteri anonimi, în stil specific maramureșean. Pictura a fost executată pe lemn, cu excepția picturii altarului, care este realizată în totalitate pe pânză. Pictura pe lemn a fost începută de Ioan Plohod din Dragomirești și fiul său în anul 1810 și terminată în 1826. Ultimele restaurări la structura bisericii s-au făcut în anii 1981 și 2008. Restaurarea picturii a fost începută în anul 2010, încă se lucrează.

Vezi și

  • Rozavlea, Maramureș

Legături externe

  • Fișă monument
  • Fișă și localizare de monument

Note

  1. ^ Lăcașuri de cult din România

Bibliografie

Studii despre bisericile din Maramureș
  • Ioan Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureșului, București, 1909
  • Tit Bud, Date istorice despre protopopiatele, parochiile și mănăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911, Gherla, 1911
  • Popa, Radu (). Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea. București: Editura Academiei RSR. 
  • Porumb, Marius (). „Biserici de lemn din Țara Maramureșului”. Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Cluj: 97–130. 
  • Baboș, Alexandru (). Three Centuries of Carpentering Churches, a Chronological Approach to the Sacred Wooden Architecture of Maramureș. Lund: Lunds universitet. ISBN 91-630-9278-6. 
  • Eggertsson, Ólafur și Baboș, Alexandru (). „Dendrochronological dating in Maramureș with special emphases on objects from the Maramureș museum in Sighetul Marmației”. Tradiții și Patrimoniu (2-3): 40–49. 
  • Baboș, Alexandru (). „Bârnele vechii biserici de lemn din Botiza, documente inedite de tehnică și artă constructivă în Maramureș la sfârșitul secolului XVI”. Arhitectura religioasă medievală din Transilvania. II: 230-248, ediție digitală. 
  • Baboș, Alexandru (). Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureș until the turn of the 18th century. Norrköping: Lunds universitet. ISBN 91-7740-069-0 ediție digitală. 
Studii despre pictura bisericii
  • Brătulescu, Victor (). „Biserici din Maramureș”. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Cluj. XXXIV (107-110): 150 p. 
  • Ștefănescu, I. D. (). Arta veche a Maramureșului. București: Editura Meridiane. 
  • Porumb, Marius (). Icoane din Maramureș. Cluj-Napoca: Editura Dacia. 
  • Pop-Bratu, Anca (). Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice. București: Editura Meridiane. 

Imagini din interior

Imagine obţinută din îmbinarea a 7 imagini realizate de Țetcu Mircea Rareș

Imagini din exterior

  • Biserica de lemn din Rozavlea, județul Maramureș - în timpul renovării din vara anului 2008
    Biserica de lemn din Rozavlea, județul Maramureș - în timpul renovării din vara anului 2008

Biserica nouă de lemn din comuna Rozavlea

Biserica ortodoxă de zid „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Rozavlea


v  d  m
Biserici de lemn din Maramureș
Valea Cosăului Biserica de lemn din Sârbi Josani
Valea Marei

Desești · Breb · Hoteni · Hărnicești · Sat-Șugatag · Mănăstirea · Berbești

Valea Izei

Săliștea de Sus, Nistorești · Săliștea de Sus, Buleni · Dragomirești · Cuhea · Ieud Deal · Ieud Șes · Botiza · Poienile Izei · Șieu · Rozavlea · Strâmtura · Slătioara · Glod · Văleni · Bârsana Jbâr · Nănești · Oncești · Valea Stejarului

Valea Vișeului

Borșa din Jos · Mănăstirea Moisei · Moisei Susani · Repedea · Poienile de sub Munte · Rona de Jos · Ruscova-Oblaz · Crăciunești

În Ucraina

Mocra Rusă · Poiana Cobâlea · Apșița · Apșa de Mijloc, Susani · Apșa de Mijloc, Josani · Apșa de Jos · Nereșnița · Târnova · Darva · Domneștii Mari · Domneștii Mici · Duleni · Sândreni · Dănilești · Crăinicești · Săclânța · Duboșari · Săliștea de Jos