Lista piloților din timpul Primului Război Mondial creditați cu mai mult de 20 de victorii
Lista piloților din timpul Primului Război Mondial creditați cu mai mult de 20 de victorii prezintă în ordine descrescătoare piloții militari care au doborât peste 20 (inclusiv) de avioane inamice în decursul Primului Război Mondial. Termenul de „victorie” se referă la doborârea unui avion inamic prin combat aerian, iar pilotul cu mai mult de 5 victorii este denumit în unele țări „as” (engleză ace), termen utilizat prima dată în timpul Primului Război Mondial de un ziar francez, care îl descria pe Adolphe Pégoud drept l'as după doborârea a cinci avioane germane.[1] La începutul Primului Război Mondial nu fusese încă inventat modelul de combat aerian, iar avioanele erau folosite exclusiv pentru recunoaștere aeriană și culegere de informații.[2] Odată cu lupta aeriană care ducea la doborârea altui avion, a fost dezvoltat și sistemul de contabilizare a „victoriilor aeriene”.[3]
Cuantificarea este oficială, dar controversată în ce privește susținerea sa de surse și a modul diferit de definire a unei victorii aeriene de către națiunile participante la război. În anii de început ai aviației militare, diferitele servicii aeriene au dezvoltat metode diverse de atribuire a creditului pentru victoriile aeriene. Niciunul din aceste sisteme de cuantificare nu este imbatabil și toate au fost subiectul modificărilor. Chiar și numărul oficial de victorii reale necesare pentru a califica un pilot drept „as” variază.[4]
Germanii nu au utilizat termenul „as”, ci s-au referit la piloții lor cu minim 10 victorii aeriene prin termenul Überkanone (tun uriaș), inițial dând crezare pilotului pentru fiecare doborâre a unui avion inamic, iar apoi doar după identificarea vizuală a rămășițelor epavei inamice și a ocupantului sau ocupanților săi.[5] Sistemul francez al Armee de l'Air înregistra de asemenea în funcție de avioanele distruse dar acorda credit total fiecărui pilot sau tunar participant la victoria aeriană, ceea ce putea însemna uneori creditarea mai multor piloți pentru doborârea aceluiași avion.[6][7] Majoritatea celorlalte națiuni (inclusiv Statele Unite) au adoptat sistemul francez. Aviația brtanică a luptat adesea deasupra teritoriului german, astfel că nu a putut fi urmată practica germană de identificare vizuală a rămășițelor avioanelor doborâte sau a ocupanților acestora.[8] Luptele aeriene timpurii forțau adesea retragerea sau aterizarea de urgență a oponentului în teritoriul propriu. Prin urmare, practica britanică era de a acorda credit luptelor aeriene a căror descriere era întărită ca fiind „decisivă” de către ofițerul comandant al escadrilei combatante; aici se puteau include și avioanele germane forțate să aterizeze de urgență sau văzute ultima dată ca „scăpate de sub control”, dar a căror prăbușire fusese verificată.[9][10] Sistemul rusesc contabilizează uneori victoriile fără ca acestea să fie reflectate prin distrugerea inamicului.[11] Termenul de „as” nu a fost niciodată utilizat de britanici.[12]
În timp ce statutul de „as/pilot de elită/überkanone” era câștigat în special de piloții avioanelor de vânătoare, bombardierelor sau echipajelor de recunoaștere, uneori și observatorii sau mitraliorii avioanelor cu două locuri precum Bristol F.2b doborau avioane inamice. Dacă un avion cu un echipaj de doi reușea o victorie aeriană, ambii erau creditați cu victoria și, pentru că de obicei piloții făceau echipe cu diferiți observatori/mitraliori, un observator putea fi un as în vreme ce pilotul său nu.[13]
Legendă
Abrevieri
Celula cu semnul † colorată în indică faptul că pilotul a fost ucis în acțiune, a dispărut în timpul misiunii, a murit din cauza rănilor sau într-un accident aviatic din timpul Primului Război Mondial.
Distincții
Distincția* (numele distincției urmat de un asterisc), distincția** și distincția*** indică faptul că a fost adăugată o baretă, respectiv două sau trei barete la panglica distincției, baretele indicând oficial că deținătorul îndeplinește criteriile unei a doua, respectiv a treia și a patra distincții de același tip.
Abrevieri pentru distincțiile Aliate
Distincție | Titulatură | Note | |
---|---|---|---|
AFC | Crucea Forțelor Aeriene | Acordată pentru acte de bravură în timpul operațiunilor non-active ofițerilor armatei inclusiv ai Royal Air Force[14] | |
CBE | Ordinul Imperiului Britanic | Ordin cavaleresc creat de George V al Regatului Unit | |
CdeG | Crucea de Război (Franța) | Decorație franceză conferită frecvent și forțelor militare străine aliate Franței | |
BCdeG | Crucea de Război (Belgia) | Decorație militară belgiană conferită frecvent și forțelor militare străine aliate Belgiei | |
CdeLd'H | Crucea Legiunii de Onoare | Decorație franceză conferită pentru merite civile sau militare deosebite, sub autoritate oficială | |
CG | Crucea de Război (Italia) | Decorație militară italiană | |
DCM | Medalia pentru Conduită Remarcabilă | Decorație militară de nivel secund conferită altor ranguri ale Armatei Britanice | |
DFC | Crucea pentru Distincție în Zbor (Marea Britanie) | Acordată ofițerilor mandatați sau tehnicieni ai Royal Air Force "în semn de recunoaștere pentru acte de bravură exemplare în timpul operațiunilor active aeriene împotriva inamicului"[15] | |
DFC(US) | Crucea pentru Distincție în Zbor (Statele Unite ale Americii) | Conferită oricărui ofițer sau membru înrolat în forțele Statelor Unite și care "s-a distins prin eroism sau realizări extraordinare în timpul participării la misiuni aeriene"[16] | |
DFM | Medalia pentru Distincție în Zbor | Conferită cadrelor militare britanice fără însărcinare militară, "în semn de recunoaștere pentru acte de bravură exemplare în timpul operațiunilor active aeriene împotriva inamicului"[15] | |
DSC | Crucea pentru Distincție în Serviciu | Conferit "în semn de recunoaștere pentru acte de bravură exemplare în timpul operațiunilor active impotriva inamicilor pe mare"[17] | |
DSO | Ordinul pentru Distincție în Serviciu | Conferit pentru merite sau serviciu deosebit ofițerilor din forțele armate pe timpul războului, în mod specific pentru lupta efectivă"[18] | |
DSM | Medalia pentru Distincție în Serviciu (Marea Britanie) | Conferită altor ranguri decât cele de însărcinat militar; echivalent Distinguished Service Cross[17] | |
DSM(US) | Medalia pentru Distincție în Serviciu (Statele Unite) | Conferită pentru "merite excepționale în serviciul guvernului Statelor Unite"[19] | |
MC | Crucea Militară | Conferită "tuturor rangurilor din RN, RM, Armata terestră și RAF în semn de recunoaștere pentru acte de bravură exemplare în timpul operațiunilor active împotriva inamicilor la sol"[20] | |
MOH | Medalia de Onoare | Cea mai înaltă decorație militară conferită de guvernul Statelor Unite[21] | |
MiD | Menționat în Raport | Conferită pentru bravură sau alte servicii lăudabile confirmate de raportul superiorilor | |
MM | Medalia Militară | Echivalentă Crucii Militare[20] | |
MM(Fr) | Medalia Militară (Republica Franceză) | Decorație a Republicii Franceze | |
MMV | Medalia Curajului Militar | Distincție italiană | |
OB | Ordinul Îmbăierii | Ordin britanic de cavalerie de nivelul patru | |
OC | Ordinul Coroanei (Belgia) | Decorație națională a Belgiei | |
OLII | Ordinul Leopold II | Conferit pentru merite deosebite la suveranitatea Belgiei | |
OR | Ordinul Mântuitorului | Conferit celor care au apărat interesele Greciei în vremuri de război | |
OSA | Ordinul Sfânta Anna | Ordin cavaleresc din regiunea Holstein apoi al Rusiei | |
OSG | Ordinul Sfântului Gheorghe | Conferit exclusiv ofițerilor și generalilor pentru vitejia și capacitățile înalte dovedite în înfruntarea inamicilor externi (Rusia) | |
OSR | Ordinul național Steaua României | Cea mai înaltă distincție oferită de statul român | |
OSS | Ordinul Sfântului Stanisław | Ordin rusesc pentru distingerea în cariera civilă sau în serviciul militar | |
OSV | Ordinul Sfântului Vladimir | Ordin al Imperiului Rus | |
OWE | Ordinul Vulturului Alb | Conferit în semn de recunoaștere a serviciilor semnificative, atât civile cît și militare, în interesul Poloniei | |
Cr St Geo | Crucea Sfântului Gheorghe | Acordată ofițerilor fără însărcinare militară, soldaților și marinarilor pentru acte extreme de bravură în înfruntarea inamicului (Rusia) | |
VC | Crucea Victoria | Cea mai înaltă decorație militară britanică, conferită pentru curajul în înfruntarea inamicului[22] |
Abrevieri pentru distincțiile Puterilor Centrale
Distincție | Titulatură | Note | |
---|---|---|---|
HOH | Ordinul Casei de Hohenzollern | Ordin cavaleresc al Casei de Hohenzollern | |
IC | Crucea de Fier | Decorație militară a Regatului Prusiei și apoi a Germaniei, din timpul regelui prusac Frederik Wilhelm III | |
MMC(AH) | Crucea de Merit Militar (Austro-Ungaria) | Decorație militară a Imperiului Austro-Ungar | |
MMC(P) | Crucea de Merit Militar (Prusia) | Cea mai înaltă distincție pentru bravură conferită de Regatul Prusiei ofițerilor fără însărcinare militară și soldaților înrolați | |
MMM | Medalia de Merit Militar (Austro-Ungaria) | Decorație militară a Imperiului Austro-Ungar | |
MFB | Medalia pentru Bravură | Decorație militară a Imperiului Austro-Ungar | |
MOMJ | Ordinul Militar Max Joseph | Cel mai înalt ordin militar al Regatului Bavariei | |
MOSH | Ordinul Militar St. Henry | Ordin militar al Regatului Saxoniei | |
OIC | Ordinul Coroanei de Fier | Ordin al Imperiului Austriac | |
OL | Ordinul Leopold | Ordin austriac creat pentru a recompensa curajul în fața inamicului | |
PLM | Pentru Merit | Cel mai înalt ordin al Regatului Prusiei până la sfârșitul Primului Război Mondial[23] | |
WB | Wound Badge | Conferită soldaților răniți în misiune ai Armatei Imperiului German |
Piloții militari
Nume | Țară | Serviciul aerian | Victorii | Note |
---|---|---|---|---|
von Richthofen, ManfredManfred von Richthofen † | Germania | Luftstreitkräfte | 80[24] | Baronul Roșu PLM plus alte 22 de distincții |
Fonck, RenéRené Fonck | Franța | Aéronautique Militaire | 75[25] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG, BCdeG, MC, MM |
Mannock, EdwardEdward Mannock † | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 73[A] | VC, DSO**, MC* |
Bishop, BillyBilly Bishop | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 72[26][B] | VC, DSO, MC, DFC, CdeLd'h, CdeG |
Udet, ErnstErnst Udet | Germania | Luftstreitkräfte | 62[24] | PLM, HOH, IC |
Collishaw, RaymondRaymond Collishaw | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 60[27] | DSO*, DSC, DFC, OSA, CdeG |
McCudden, JamesJames McCudden † | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 57[26] | VC, DSO*, MC*, MM, CdeG |
Beauchamp-Proctor, AndrewAndrew Beauchamp-Proctor | Africa de Sud | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 54[26] | VC, DSO, MC*, DFC |
Loewenhardt, ErichErich Loewenhardt † | Germania | Luftstreitkräfte | 54[24] | PLM, IC |
MacLaren, DonaldDonald MacLaren | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 54[26] | DSO, MC*, CdeLd'h, CdeG |
Guynemer, GeorgesGeorges Guynemer † | Franța | Aéronautique Militaire | 53[28] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG, DSO, OLII |
Barker, William GeorgeWilliam George Barker | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 50[26] | VC, DSO*, MC**, MMV*(Argint), CdeG |
Jacobs, JosefJosef Jacobs | Germania | Luftstreitkräfte | 48[24] | PLM, IC |
Voss, WernerWerner Voss † | Germania | Luftstreitkräfte | 48[24] | PLM, HOH, IC |
Little, Robert A.Robert A. Little † | Australia | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 47[26] | DSO*, DSC*, CdeG |
McElroy, GeorgeGeorge McElroy † | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 47[29] | MC**, DFC* |
Rumey, FritzFritz Rumey † | Germania | Luftstreitkräfte | 45[24] | PLM, IC |
Ball, AlbertAlbert Ball † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 44[26][30] | VC, DSO**, MC, OSG |
Berthold, RudolphRudolph Berthold | Germania | Luftstreitkräfte | 44[24] | PLM, MOSH, IC |
Loerzer, BrunoBruno Loerzer | Germania | Luftstreitkräfte | 44[24] | PLM, HOH, IC |
Bäumer, PaulPaul Bäumer | Germania | Luftstreitkräfte | 43[24] | PLM, MMC(P), IC, WB |
Hazell, Tom F.Tom F. Hazell | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 43[26] | DSO, MC, DFC* |
Nungesser, CharlesCharles Nungesser | Franța | Aéronautique Militaire | 43[31] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG, DSC, MC, BCdeG |
Madon, GeorgesGeorges Madon | Franța | Aéronautique Militaire | 41[32] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Boelcke, OswaldOswald Boelcke † | Germania | Luftstreitkräfte | 40[24] | PLM, IC |
Büchner, FranzFranz Büchner | Germania | Luftstreitkräfte | 40[24] | PLM, MOSH, HOH, IC |
Fullard, Philip F.Philip F. Fullard | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 40[26] | DSO, MC*, AFC |
von Richthofen, LotharLothar von Richthofen | Germania | Luftstreitkräfte | 40[24] | PLM, HOH, IC |
Dallas, RodericRoderic Dallas † | Australia | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 39[C] | DSO, DSC* |
Gass, Charles GeorgeCharles George Gass | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 39[33] | MC |
Gilmour, John InglisJohn Inglis Gilmour | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 39[26] | DSO, MC |
Gontermann, HeinrichHeinrich Gontermann † | Germania | Luftstreitkräfte | 39[34] | PLM, HOH, MOMJ, IC |
Jordan, William LancelotWilliam Lancelot Jordan | Africa de Sud | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 39[26] | DSC*, DFC |
Menckhoff, KarlKarl Menckhoff | Germania | Luftstreitkräfte | 39[24] | PLM, HOH, IC |
Atkey, AlfredAlfred Atkey | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 38[26] | MC* |
Claxton, William GordonWilliam Gordon Claxton | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 37[26] | DSO, DFC* |
Coppens, WillyWilly Coppens | Belgia | Aviation Militaire Belge | 37[35] | OL, OWE, OC, CdeG, BCdeG, CdeLd'H, DSO, MC |
Jones, James Ira ThomasJames Ira Thomas Jones | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 37[26] | DSO*, MC, DFC* |
Bolle, KarlKarl Bolle | Germania | Luftstreitkräfte | 36[24] | PLM, HOH, IC |
Buckler, JuliusJulius Buckler | Germania | Luftstreitkräfte | 36[24] | PLM, MMC(P), IC, unica WB de Aur |
Fall, Joseph Stewart TempleJoseph Stewart Temple Fall | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 36[26] | DFC**, AFC |
von Müller, Max RitterMax Ritter von Müller † | Germania | Luftstreitkräfte | 36[36] | PLM, MOMJ, IC |
Boyau, MauriceMaurice Boyau † | Franța | Aéronautique Militaire | 35[37] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Brumowski, GodwinGodwin Brumowski | Austro-Ungaria | Luftfahrtruppen | 35[38] | OIC, OL, MFB, MMM, IC |
Dörr, GustavGustav Dörr | Germania | Luftstreitkräfte | 35[24] | MMC(P), IC |
Könnecke, OttoOtto Könnecke | Germania | Luftstreitkräfte | 35[24] | PLM, MMC(P), HOH, IC |
McCall, FrederickFrederick McCall | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 35[26] | DSO, MC*, DFC |
von Schleich, Eduard RitterEduard Ritter von Schleich | Germania | Luftstreitkräfte | 35[24] | PLM, IC, MOMJ |
Thuy, EmilEmil Thuy | Germania | Luftstreitkräfte | 35[24] | PLM, HOH, IC |
Veltjens, JosefJosef Veltjens | Germania | Luftstreitkräfte | 35[24] | PLM, HOH, IC |
Woollett, Henry WinslowHenry Winslow Woollett | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 35[26] | DSO, MC*, CdeLd'h |
Baracca, FrancescoFrancesco Baracca † | Italia | Corpo Aeronautico Militare | 34[39] | MMV(Aur), MMV**(Argint), MC, CdeG, OC |
Coiffard, MichelMichel Coiffard † | Franța | Aéronautique Militaire | 34[40] | CdeLd'h, MM(Fr), MC |
Bongartz, HeinrichHeinrich Bongartz | Germania | Luftstreitkräfte | 33[41] | PLM, HOH, IC |
Kroll, HeinrichHeinrich Kroll | Germania | Luftstreitkräfte | 33[24] | PLM, HOH, IC |
Quigley, Frank GrangerFrank Granger Quigley † | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 33[26] | DSO, MC* |
Wolff, KurtKurt Wolff † | Germania | Luftstreitkräfte | 33[34] | PLM, HOH, IC |
Arigi, JuliusJulius Arigi | Austro-Ungaria | Luftfahrtruppen | 32[38] | MFB (1 Aur și 4 Argint) |
Bowman, Geoffrey HiltonGeoffrey Hilton Bowman | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 32[26] | DSO, MC*, DFC |
Frommherz, HermannHermann Frommherz | Germania | Luftstreitkräfte | 32[24] | MOSH, IC |
Kinkead, SamuelSamuel Kinkead | Africa de Sud | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 32[42] | DSO, DSC*, DFC* |
Osterkamp, TheodorTheodor Osterkamp | Germania | Marinefliegerkorps | 32[24] | PLM, IC |
Billik, PaulPaul Billik | Germania | Luftstreitkräfte | 31[24] | IC |
McKeever, Andrew EdwardAndrew Edward McKeever | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force, Canadian Air Force | 31[26] | DSO, MC*, DFC |
Sachsenberg, GotthardGotthard Sachsenberg | Germania | Marinefliegerkorps | 31[24] | PLM, HOH, IC |
Allmenröder, KarlKarl Allmenröder † | Germania | Luftstreitkräfte | 30[34] | PLM, HOH, IC |
Auffarth, HaraldHarald Auffarth | Germania | Luftstreitkräfte | 30[D] | HOH, IC, WB |
Degelow, CarlCarl Degelow | Germania | Luftstreitkräfte | 30[24] | PLM, HOH, IC |
Mai, JosefJosef Mai | Germania | Luftstreitkräfte | 30[24] | IC |
Neckel, UlrichUlrich Neckel | Germania | Luftstreitkräfte | 30[24] | PLM, IC |
Schäfer, Karl EmilKarl Emil Schäfer † | Germania | Luftstreitkräfte | 30[34] | PLM, HOH, IC |
Thompson, Samuel Frederick HenrySamuel Frederick Henry Thompson † | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 30[26] | MC, DFC |
Booker, Charles DawsonCharles Dawson Booker † | Marea Britanie | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 29[26] | DSC, CdeG |
Clayson, Percy JackPercy Jack Clayson | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 29[26] | MC, DFC |
Cobby, Arthur HenryArthur Henry Cobby | Australia | Australian Flying Corps | 29[26] | DSO, DFC** |
Rochford, Leonard HenryLeonard Henry Rochford | Marea Britanie | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 29[26] | DSC*, DFC* |
Blume, WalterWalter Blume | Germania | Luftstreitkräfte | 28[43] | PLM, IC |
Bourjade, LéonLéon Bourjade | Franța | Aéronautique Militaire | 28[44] | CdeLd'h, CdeG |
von Bülow-Bothkamp, WalterWalter von Bülow-Bothkamp † | Germania | Luftstreitkräfte | 28[45] | PLM, MOSH, IC |
Carter, Albert DesbrisayAlbert Desbrisay Carter † | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 28[26] | DSO*, CdeG |
von Fernbrugg, Benno Fiala RitterBenno Fiala Ritter von Fernbrugg | Austro-Ungaria | Luftfahrtruppen | 28[38] | OIC, OL, MMC(AH), MMM, MFB, IC |
von Greim, Robert RitterRobert Ritter von Greim | Germania | Luftstreitkräfte | 28[46] | PLM, IC, MOMJ |
Gurdon, John EverardJohn Everard Gurdon | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 28[26] | DFC |
Hoidge, ReginaldReginald Hoidge | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 28[26] | MC* |
Latimer, DennisDennis Latimer | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 28[26] | MC, DFC |
Laumann, ArthurArthur Laumann | Germania | Luftstreitkräfte | 28[47] | PLM, HOH, IC |
von Röth, Friedrich RitterFriedrich Ritter von Röth | Germania | Luftstreitkräfte | 28[48] | PLM, HOH, IC, MOMJ |
Bernert, Fritz OttoFritz Otto Bernert | Germania | Luftstreitkräfte | 27[49] | PLM, IC |
Fruhner, OttoOtto Fruhner | Germania | Luftstreitkräfte | 27[50] | MMC(P), IC |
Kirschstein, HansHans Kirschstein † | Germania | Luftstreitkräfte | 27[51] | PLM, HOH, IC |
Linke-Crawford, FrankFrank Linke-Crawford † | Austro-Ungaria | Luftfahrtruppen | 27[38] | OIC |
McEwen, CliffordClifford McEwen | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 27[52] | MC, DFC*, MMV |
Middleton, Thomas PercyThomas Percy Middleton | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 27[26] | DFC |
Pinsard, ArmandArmand Pinsard | Franța | Aéronautique Militaire | 27[53] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG, MC |
Soden, Frank OrmondFrank Ormond Soden | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 27[26] | DFC* |
Thom, KarlKarl Thom | Germania | Luftstreitkräfte | 27[54] | PLM, MMC(P), HOH, IC |
von Tutschek, Adolf RitterAdolf Ritter von Tutschek † | Germania | Luftstreitkräfte | 27[55] | PLM, HOH, IC, MOMJ |
Whealy, ArthurArthur Whealy | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 27[26] | DSC*, DFC |
Wüsthoff, KurtKurt Wüsthoff | Germania | Luftstreitkräfte | 27[56] | PLM, HOH, IC |
von Boenigk, Oskar FreiherrOskar Freiherr von Boenigk | Germania | Luftstreitkräfte | 26[48] | PLM, IC |
von Dostler, Eduard RitterEduard Ritter von Dostler † | Germania | Luftstreitkräfte | 26[57] | PLM, HOH, IC, MOMJ |
Fletcher, Ronald MalcolmRonald Malcolm Fletcher | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 26[58] | DFM |
Harvey, William Frederick JamesWilliam Frederick James Harvey | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 26[26] | MC, DFC* |
King, ElwynElwyn King | Australia | Australian Flying Corps | 26[26] | DSO, DFC |
Maxwell, Gerald J. C.Gerald J. C. Maxwell | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 26[26] | DFC, MC, AFC |
Näther, MaxMax Näther † | Germania | Luftstreitkräfte | 26[48] | HOH, IC |
Rickenbacker, EddieEddie Rickenbacker | Statele Unite | US Army Air Service | 26[59][60] | MOH, DSC, CdeLd'h, CdeG |
Scaroni, SilvioSilvio Scaroni | Italia | Corpo Aeronautico Militare | 26[61] | MMV(Aur), MMV*(Argint) |
Staton, William ErnestWilliam Ernest Staton | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 26[26] | DSO*, MC, DFC* |
Thomson, William McKenzieWilliam McKenzie Thomson | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 26[26] | MC, DFC |
von Beaulieu-Marconnay, Olivier FreiherrOlivier Freiherr von Beaulieu-Marconnay † | Germania | Luftstreitkräfte | 25[62] | PLM, IC |
Caldwell, KeithKeith Caldwell | Noua Zeelandă | Royal Flying Corps | 25[26] | MC, DFC* |
Compston, Robert J. O.Robert J. O. Compston | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 25[26] | DSC**, DFC |
von Hantelmann, GeorgGeorg von Hantelmann | Germania | Luftstreitkräfte | 25[63] | HOH, IC |
Pütter, FritzFritz Pütter † | Germania | Luftstreitkräfte | 25[48] | PLM, IC |
Davids, Arthur RhysArthur Rhys Davids † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 25[26] | DSO, MC* |
Rosevear, Stanley WallaceStanley Wallace Rosevear † | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 25[26] | DSC* |
Böhme, ErwinErwin Böhme† | Germania | Luftstreitkräfte | 24[64] | PLM, HOH, IC |
Carpenter, PeterPeter Carpenter | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 24[52] | DSO, MC*, MMV |
Hayward, George S. L.George S. L. Hayward | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 24[58] | MC |
Luchford, Harry G. E.Harry G. E. Luchford † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 24[26] | MC |
Meyer, GeorgGeorg Meyer | Germania | Luftstreitkräfte | 24[48] | IC |
Noel, Tom CecilTom Cecil Noel † | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 24[65] | MC* |
Piccio, Pier RuggeroPier Ruggero Piccio | Italia | Corpo Aeronautico Militare | 24[66] | MMV**(Argint) |
Shields, William ErnestWilliam Ernest Shields | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 24[26] | DFC* |
Slater, James AndersonJames Anderson Slater | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 24[26] | MC*, DFC |
Alexander, William MelvilleWilliam Melville Alexander | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 23[67] | DSC |
Becker, HermannHermann Becker | Germania | Luftstreitkräfte | 23[68] | HOH, IC |
Campbell, William CharlesWilliam Charles Campbell | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 23[26] | DSO, MC* |
Dorme, RenéRené Dorme † | Franța | Aéronautique Militaire | 23[69] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Frew, Matthew BrownMatthew Brown Frew | Marea Britanie | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 23[26] | DSO, MC*, AFC, MMV |
Guerin, GabrielGabriel Guerin † | Franța | 'Aéronautique Militaire | 23[70] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Lale, Howard PercyHoward Percy Lale | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 23[26] | DSO, DFC* |
Pentland, AlexanderAlexander Pentland | Australia | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 23[26] | MC, DFC |
Whistler, HaroldHarold Whistler | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 23[26] | DSO, DFC* |
Göring, HermannHermann Göring | Germania | Luftstreitkräfte | 22[71] | PLM, HOH, IC |
Harrison, Thomas SinclairThomas Sinclair Harrison | Africa de Sud | Royal Flying Corps | 22[26] | DFC*, BCdeG |
Haegelen, MarcelMarcel Haegelen | Franța | Aéronautique Militaire | 22[72] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Jenkin, Louis FleemingLouis Fleeming Jenkin † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 22[26] | MC* |
King, Cecil FrederickCecil Frederick King † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 22[73] | MC, DFC, CdeG |
Klein, HansHans Klein | Germania | Luftstreitkräfte | 22[48] | PLM, HOH, IC |
Leacroft, JohnJohn Leacroft | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 22[26] | MC* |
Newland, Arthur ErnestArthur Ernest Newland | Marea Britanie | Royal Air Force | 22[65] | DFM* |
Pippart, Hans MartinHans Martin Pippart † | Germania | Luftstreitkräfte | 22[48] | IC |
Preuss, WernerWerner Preuss | Germania | Luftstreitkräfte | 22[74] | HOH, IC |
Roxburgh-Smith, BenjaminBenjamin Roxburgh-Smith | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 22[26] | DFC*, BCdeG |
Schlegel, KarlKarl Schlegel † | Germania | Luftstreitkräfte | 22[48] | IC |
White, Joseph Leonard MariesJoseph Leonard Maries White | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 22[26] | DFC*, BCdeG |
Windisch, RudolfRudolf Windisch † | Germania | Luftstreitkräfte | 22[75] | PLM, HOH, IC |
von Adam, HansHans von Adam † | Germania | Luftstreitkräfte | 21[76] | HOH |
Altemeier, FriedrichFriedrich Altemeier | Germania | Luftstreitkräfte | 21[77] | MMC(P), IC, WB |
Baracchini, FlavioFlavio Baracchini | Italia | Corpo Aeronautico Militare | 21[78] | MMV(Aur) |
Cubbon, FrancisFrancis Cubbon † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 21[79] | MC* |
Edwards, Harold LeslieHarold Leslie Edwards | Canada | Royal Air Force | 21[58] | DFC, MM |
Friedrichs, FriedrichFriedrich Friedrichs † | Germania | Luftstreitkräfte | 21[48] | PLM, HOH, IC |
Heurtaux, AlfredAlfred Heurtaux | Franța | Aéronautique Militaire | 21[80] | CdeLd'h, CdeG |
Hickey, CharlesCharles Hickey † | Canada | Royal Naval Air Service, Royal Air Force | 21[26] | DFC* |
Höhn, FritzFritz Höhn † | Germania | Luftstreitkräfte | 21[48] | HOH, IC |
Kennedy-Cochran-Patrick, William John CharlesWilliam John Charles Kennedy-Cochran-Patrick | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 21[26] | DSO, MC* |
Marinovich, PetarPetar Marinovich | Franța | Aéronautique Militaire | 21[81] | CdeLd'h, MM(Fr), CdeG |
Maybery, RichardRichard Maybery † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 21[26] | MC |
McCloughry, EdgarEdgar McCloughry | Australia | Australian Flying Corps | 21[26] | DSO, DFC* |
Minifie, RichardRichard Minifie | Australia | Royal Naval Air Service | 21[26] | DSC** |
Noltenius, Friedrich T.Friedrich T. Noltenius | Germania | Luftstreitkräfte | 21[48] | HOH, IC |
Thomson, George EdwinGeorge Edwin Thomson † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 21[26] | DSO, MC, DFC |
Barlow, Leonard MonteagleLeonard Monteagle Barlow † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 20[26] | MC |
Bell, Douglas JohnDouglas John Bell † | Africa de Sud | Royal Flying Corps | 20[26] | MC* |
Bethge, HansHans Bethge | Germania | Luftstreitkräfte | 20[82] | HOH, IC |
Conn, Kenneth BurnsKenneth Burns Conn | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 20[83] | DFC |
Deullin, AlbertAlbert Deullin | Franța | Aéronautique Militaire | 20[84] | CdeLd'h, CdeG |
von Eschwege, RudolphRudolph von Eschwege † | Germania | Luftstreitkräfte | 20[85] | HOH, IC, Ordinul Bravurii în Război (Bulgaria) |
Frankl, WilhelmWilhelm Frankl † | Germania | Luftstreitkräfte | 20[86] | PLM, HOH, IC |
Freden, Hans vonHans von Freden | Germania | Luftstreitkräfte | 20[48] | IC |
Gillet, Francis W.Francis W. Gillet | Statele Unite | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 20[87] | DFC*, BCdeG |
Göttsch, WalterWalter Göttsch † | Germania | Luftstreitkräfte | 20[88] | HOH, IC |
Hennrich, OskarOskar Hennrich | Germania | Luftstreitkräfte | 20[48] | MMC, IC |
Johnston, EdgarEdgar Johnston | Australia | Australian Flying Corps | 20[83] | DFC |
Kazakov, AleksandrAleksandr Kazakov | Rusia | Forțele Aeriene Imperiale Rusești | 20[89] | OSG, OSV, OSS, OSA, DSO, MC, DFC, CdeLd'h, CdeG |
Kissenberth, OttoOtto Kissenberth | Germania | Luftstreitkräfte | 20[90] | PLM, HOH, IC |
Lagesse, CamilleCamille Lagesse | Canada | Royal Flying Corps, Royal Air Force | 20[26] | DFC* |
McDonald, Ian Donald RoyIan Donald Roy McDonald | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 20[26] | MC, DFC |
Park, KeithKeith Park | Noua Zeelandă | Royal Flying Corps | 20[26] | MC*, DFC, CdeG |
Reinhard, WilhelmWilhelm Reinhard † | Germania | Luftstreitkräfte | 20[91] | HOH, IC |
Ross, Charles G.Charles G. Ross | Africa de Sud | Royal Flying Corps, Royal Air Force, Forțele Aeriene Sud Africane | 20[26] | CBE, DFC*, BCdeG |
Ruffo di Calabria, FulcoFulco Ruffo di Calabria | Italia | Corpo Aeronautico Militare | 20[92] | MMV(Aur), MMV*(Argint), MMV***(Bronz) |
Schmidt, OttoOtto Schmidt | Germania | Luftstreitkräfte | 20[48] | HOH, IC |
Southey, WalterWalter Southey | Africa de Sud | Royal Flying Corps | 20[26] | DFC |
Thayre, FrederickFrederick Thayre † | Marea Britanie | Royal Flying Corps | 20[26] | MC* |
Note
- A Controversat; Posibil 72. O sursă listează "aproximativ 61".[93]
- B Pentru că era o practică obișnuită în rândul escadrilelor RFC și RNAS să trimită rapoarte asupra victoriilor fără a solicita confirmarea sau verificarea altor martori, au persistat suspiciuni asupra revendicărilor lui Bishops, în special asupra celor din misiunea de la 2 iunie 1917 în urma căreia i-a fost acordată Crucea Victoria[94].
- C Deși numeroase analize asupra fiecărei revendicări în parte a lui Dallas calculează la 32 de avioane doborâte[95][96], el este creditat oficial cu 39[97][98] iar calculul real ar putea fi cel din anii '50[96].
- DAr putea fi 31[99].
Referințe
- ^ Maksel, Rebecca (). „What does it take to become an "ace"?”. Need to Know. Air & Space Magazine. Accesat în .
- ^ Shores, 2001. p. 6
- ^ Franks, 2000. p. 7
- ^ Kennett, 1999. p. 163
- ^ Franks, 2001. p. 7
- ^ Franks, 2000. p. 44
- ^ „World War I Aerial Victory Credits”. Air Force Historical Reasearch Agency. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Shores, 2001. p. 47
- ^ Shores, 2001. p. 48
- ^ Franks, 2000. pp. 7–8, 15–16
- ^ Franks, 2000. p. 83
- ^ Maksel, Rebecca (). „What does it take to become an "ace"?”. Need to Know. Air & Space Magazine. Accesat în .
Raymond Toliver and Trevor Constable's 1965 book, Fighter Aces, notes that although the British, like the Americans, never officially accepted the term [ace]...
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 10
- ^ „Air Force Cross”. UK Ministry of Defence. Accesat în .
- ^ a b „Distinguished Flying Cross”. UK Ministry of Defence. Accesat în .
- ^ „Distinguished Flying Cross”. www.tioh.hqda.pentagon.mil. Accesat în .
- ^ a b „Distinguished Service Cross”. UK Ministry of Defence. Accesat în .
- ^ „Distinguished Service Order”. UK Ministry of Defence. Accesat în 09 20 decembrie9. Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ „Distinguished Service Medal”. www.tioh.hqda.pentagon.mil. Arhivat din original la 2006-10-29. Accesat în 08 20 decembrie9. Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ a b „Military Cross (MC)”. UK Ministry of Defence. Accesat în .
- ^ „The Medal of Honor”. Congressional Medal of Honor Society. Accesat în .
- ^ „Victoria Cross”. UK Ministry of Defence. Accesat în .
- ^ „pourlemerite.org”. pourlemerite.org. Accesat în .
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 241–242
- ^ Guttman, 2002. p. 20
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at au av aw ax ay az ba bb bc bd be bf bg bh bi bj bk bl bm bn bo bp Shores, 2001. p. 89
- ^ Franks, 2004. pp. 68–69
- ^ Franks, 2000. pp. 43–44
- ^ Franks, 2007. p. 41
- ^ Franks, 2000. pp. 28–29
- ^ Franks, 2000. pp. 56–58
- ^ Franks, 2000. p. 51
- ^ Guttman, 2007. pp. 29–31, 87
- ^ a b c d Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 239
- ^ Franks, 2000. p. 71
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 169–171
- ^ Franks, 2000. pp. 60–61
- ^ a b c d Chant, 2002. p. 90
- ^ Franks, 2000. p. 76
- ^ Guttman, 2002. p. 93
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 81–82
- ^ Franks, 2003. pp. 12–13
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 75
- ^ Guttman, 2002. pp. 65–66
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 90
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 119–120
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 153–154
- ^ a b c d e f g h i j k l m n Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 236
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 70
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 111–112
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 142–143
- ^ a b Franks, 2003. p. 88
- ^ Franks, 2000. pp. 61–62
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 215
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 219
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 233–234
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 101–102
- ^ a b c Guttman, 2007. p. 87
- ^ Franks, 2000. p. 74
- ^ Franks, 2001. p. 86
- ^ Franks, 2000. pp. 81–82
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 68
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 123–124
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 77–78
- ^ a b Guttman, 2007. p. 88
- ^ Franks, 2000. pp. 78–79
- ^ Franks, 2003. p. 31
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 68–69
- ^ Franks, 2000. pp. 44–45
- ^ Guttman, 2002. pp. 11, 91
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 117
- ^ Guttman, 2002. p. 18
- ^ Franks, 2003. pp. 56–57
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 182–183
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 230–231
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 59
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 60–61
- ^ Franks, 2000. pp. 76–77
- ^ Shores, 2001. p. 87
- ^ Franks, 2000. p. 45
- ^ Guttman, 2002. p. 31–32
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 73
- ^ a b Guttman, 2007. p. 86
- ^ Franks, 2000. p. 46
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 104
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 108–109
- ^ Franks, 2001. p. 88
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 118–119
- ^ Franks, 2000. pp. 83–84
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp.143–144
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. p. 186
- ^ Franks, 2000. p. 79
- ^ Franks, 2000 p. 27
- ^ Greenhous, Brereton. "Billy Bishop - Brave Flyer, Bold Liar." Arhivat în , la Wayback Machine. Canadian Military Journal Volume 3, Issue 3, Autumn 2002, pp. 61–64. Retrieved 15 November 2009.
- ^ Shores, 1990. p. 132
- ^ a b Newton, 1996. pp. 32–34
- ^ Wixted, E. P. (). „Dallas, Roderic Stanley (1891–1918)”. Australian Dictionary of Biography. Accesat în .
- ^ Garrison, A.D. (). Australian Fighter Aces 1914–1953 (PDF). Canberra: Air Power Development Centre. pp. 27, 51–56. ISBN 0642265402.
- ^ Franks, Bailey, Guest, 1993. pp. 63–64
Bibliografie
- Chant, Christopher (). Austro-Hungarian Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 46. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 376 4.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman; Bailey, Frank; Guest, Russell (). Above the Lines: The Aces and Fighter Units of the German Air Service, Naval Air Service and Flanders Marine Corps 1914-1918. London: Grub Street. ISBN 0 948817 73 9.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). Tony Holmes, ed. Nieuport Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 33. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 85532 961 1.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). American Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 42. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 375 6.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman; VanWyngarden, Greg (). Fokker Dr I Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 40. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 223 7.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). Tony Holmes, ed. Dolphin and Snipe Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 48. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 317 9.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). Sopwith Camel Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 52. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 534 1.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). Sopwith Triplane Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 62. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 728 X.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Franks, Norman (). SE5/5a Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 78. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84603 180 X.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Guttman, Jon (2002). Tony Holmes, ed. SPAD XII/XIII Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 47. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 316 0. Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor);|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Guttman, Jon (2007). Bristol F2 Fighter Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 79. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 978 1 84603 201 1. Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor);|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Kennett, Lee B. (). The First Air War, 1914-1918. Simon & Schuster. ISBN 0684871203.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Newton, Dennis (). Australian Air Aces. Fyshwyck, ACT: Aerospace Publications. ISBN 1875671250.
- Shores, Christopher (). Mary Orr, ed. British and Empire Aces of World War I. Osprey Aircraft of the Aces. 45. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 1 84176 377 2.
|access-date=
necesită|url=
(ajutor) - Shores, Christopher (). Above the Trenches Supplement: A Complete Record of the Fighter Aces and Units of the British Empire Air Forces, 1915-1920. London: Grub Street. ISBN 0948817194.
- Shores, Christopher (). Above the Trenches: A Complete Record of the Fighter Aces and Units of the British Empire Air Forces, 1915-1920. London: Grub Street. ISBN 1898697396.
Vezi și
Legături externe
- Austro-Hungarian aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- Belgian aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- Britain & Commonwealth aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- French aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- German Empire aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- Italian aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- Russian aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
- United States of America aces of WWI Arhivat în , la Wayback Machine.
|
Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.