Agă
Istoria României | |
Acest articol este parte a unei serii | |
Preistoria pe teritoriul României | |
---|---|
Epoca pietrei | |
Epoca bronzului | |
Epoca fierului | |
Dacia | |
Cultura și civilizația dacică | |
Războaiele daco-romane | |
Dacia romană | |
Originile românilor | |
Evul Mediu timpuriu în România | |
Formarea statelor medievale | |
Țările Române în Evul Mediu | |
Țara Românească | |
Principatul Moldovei | |
Dominația otomană | |
Țările Române la începutul epocii moderne | |
Epoca fanariotă | |
Modernizarea țărilor române | |
Regulamentul Organic | |
Revoluția Română de la 1848 | |
Principatele Unite | |
Războiul de Independență | |
Regatul României | |
Primul Război Mondial | |
Unirea Basarabiei cu România | |
Unirea Bucovinei cu România | |
Unirea Banatului cu România | |
Unirea Transilvaniei cu România | |
România în al Doilea Război Mondial | |
Comunismul în România | |
Ocupația sovietică a României | |
R.P. Română/R.P. Romînă | |
R.S. România | |
Revoluția Română din 1989 | |
România după 1989 | |
Vezi și | |
Istoria românilor | |
Istoria militară a României | |
Istoriografia română | |
Portal România v • d • m |
Agă definește o demnitate militară (nume împrumutat de la turci la finele secolului al XVII-lea), fiind pentru prima oară atestat în anul 1620[1], în locul celui care înainte se numea căpitan de vânători.
Acesta era comandantul general al pedestrimii (după răscoala din 1655[1]), inspector al piețelor urbane și dorobanților din Țara Românească (secolul al XVII-lea), iar din secolul al XVIII-XIX era guvernator militar și cap al poliției din București.
În Moldova, introdus mai târziu, era șeful jandarmeriei și al poliției din Iași. Titlul a dispărut atunci când Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel.[1]
Etimologie
Termenul provine din limba turcă, ağa[2], și este un hibrid gramatical. Inițial, singularul său a fost agá, formă care explică pluralul agale.[1]
Mai târziu, singularul a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi singularul este de gen masculin, în ciuda formei, iar pluralul este feminin, în ciuda sensului.
Referințe
- ^ a b c d Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român, Tenerife, 1958
- ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009
|